BADMINTON

Secția de badminton a Științei Bacău s-a înființat în anul 2000. Echipa de badminton a Științei este una dintre cele mai reprezentative din sportul băcăuan. Acest fapt este subliniat de hegemonia „studenților” badmintoniști, care an de an se impun în fața celor mai bune cluburi din România.

22 de titluri naționale la rând – record absolut în România

În anul 2023, CS Știința Bacău a reușit performanța de a-și trece în palmares cel de-al 22-lea titlu consecutiv de câștigătoare a Campionatului Național pe Echipe. Acesta este un rezultat unic în badmintonul românesc și unul dintre puținele de acest fel din sportul românesc, posibil chiar singurul.

Seria de succese a început chiar în anul înființării. Două ediții, în perioada răspândirii virusului SARS-CoV-2, nu s-au desfășurat.

Bogdan Milon și Robert Ciobotaru – promotorii secției de badminton a Științei Bacău

În spatele dominației interne a echipei de badminton a Științei Bacău se află Bogdan Milon, antrenor și Robert Ciobotaru, jucătorul emblematic al clubului.

Bogdan Milon (2000-2004, 2007-2023) este antrenorul care a construit de la început echipa de badminton a Științei Bacău. Exceptând o perioadă de doi ani, în care a fost antrenor federal în cadrul Federației Grecești de Badminton, profesorul Bogdan Milon a căutat, a pregătit și a pus în valoare zeci de sportivi care au scris în fiecare an istorie pentru Știința Bacău.

Robert Ciobotaru este jucătorul de badminton de referință al orașului Bacău. Acesta este un lider, conducând echipa Științei către succes, și face parte din lotul echipei încă de la înființare. În prezent ocupă și postul de antrenor al secției.

Robert Ciobotaru deține recordul de titluri strânse la întrecerile pe echipe de un sportiv al Științei. A contribuit la fiecare succes al „studenților” în parte: 22 de titluri. Continuitatea sa și nivelul ridicat pe care l-a menținut în ultimii ani îi aduc lui Robert Ciobotaru un loc incontestabil în galeria personalităților marcante ale Științei.

El este urmat de o altă sportivă de excepție, Alexandra Milon, cu 20 de titluri cu echipa.

Podiumul acestui clasament este completat de Daniel Cojocaru, sportiv care are și el un număr impresionant de titluri adunate – 15.

În toți acesti peste 22 de ani, cei trei sportivi au dominat si întrecerile individuale interne, simplu masculin/feminin, dublu masculin/feminin și dublu mixt.

Titluri cucerite la întrecerile NAȚIONALE pe ECHIPE:

2000

Campioană Națională Seniori

2001

Campioană Națională Seniori

2002

Campioană Națională Seniori

2003

Campioană Națională Seniori

2004

Campioană Națională Seniori

2005

Campioană Națională Seniori

Campioană Națională Tineret

2006

Campioană Națională Seniori

Vicecampioană Națională Tineret

2007

Campioană Națională Seniori

Vicecampioană Națională Tineret

2008

Campioană Națională Seniori

Campioană Națională Tineret

2009

Campioană Națională Seniori

2010

Campioană Națională Seniori

2011

Campioană Națională Seniori

2012

Campioană Națională Seniori

2013

Campioană Națională Seniori

2014

Campioană Națională Seniori

2015

Campioană Națională Seniori

2016

Campioană Națională Seniori

2017

Campioană Națională Seniori

Trofeul Supercupa Romaniei

2018

Campioană Națională Seniori

2019

Campioană Națională Seniori

2020 și 2021

Campionat suspendat din cauza răspândirii virusului SARS-CoV-2

2022

Campioană Națională Seniori

Campioană Națională Tineret

Trofeul Cupa României (prima ediție)

2023

Campioană Națională Seniori

Trofeul Cupa României