BADMINTON | Robert Ciobotaru și Daniel Cojocaru se luptă mâine pentru un loc în finala Campionatului Mondial de Veterani!

Robert Ciobotaru și Daniel Cojocaru, primul și al treilea cei mai titrați jucători de badminton din istoria Științei Bacău, sunt în fața unei noi performanțe remarcabile.

Sportivii băcăuani s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Veterani la dublu masculin, categoria de vârstă +40 de ani, după ce au trecut, în minimum de seturi, de adversarii pe care i-au întâlnit în primele trei faze ale competiției.

Rezultatele perechii Ciobotaru – Cojocaru:

Șaisprezecimi de finală, 12 septembrie 2023:

Robert Ciobotaru / Daniel Cojocaru – Ching Yu Lee / Chia Ho Yu (Taipeiul Chinez) 2-0 (21-18, 21-15)

Optimi de finală, 14 septembrie 2023:

Robert Ciobotaru / Daniel Cojocaru – Andrew Aspinal, Vinay Kumar (Anglia) 2-0 (21-7, 21-16)

Sferturi de finală, 15 septembrie 2023:

Robert Ciobotaru / Daniel Cojocaru – Davinder Dhillon / Hemant Duggal (India) 2-0 (21-19, 21-11).

În semifinale, sportivii Științei vor da piept cu perechea thailandeză formată din Boonsak Ponsana și Jakrapan Thanathiratham. Meciul este programat mâine, 16 septembrie.

Din lotul României deplasat în Asia mai fac parte Bogdan Catargiu, George Constantinescu, Bogdan Crețu, Tiberiu Iacomi, Alina Popa și Irina Sanderson.

Despre Campionatul Mondial de Veterani

Coreea de Sud este țara organizatoare a acestei ediții, meciurile desfășurându-se în orașul Jeonju, în două locuri: Hwasan Indoor Stadium și Jeonju Indoor Badminton Hall.

Campionatul Mondial de Veterani este prima întrecere valorică de badminton adresată sportivilor cu vârsta de peste 35 de ani. Este o competiție bienală care a ajuns la cea de-a 11-a ediție, prima având loc în urmă cu exact 20 de ani. 

La acest Campionat Mondial participă 1187 de jucători de badminton din 44 de țări. Aceștia se luptă pentru medalii la cinci categorii (masculin, feminin, dublu masculin, dublu feminin, dublu mixt), care se subîmpart în alte 10 categorii de vârstă: +35, +40, +45, +50, +55, +60, +65, +70, +75 și, respectiv, +80 de ani.