VOLEI FEMININ, Divizia Juniori U15 | Știința Bacău a izbutit primul punct în Seria A

La finalul săptămânii în curs, sâmbătă și duminică (27 și 28 ianuarie 2024), junioarele U15 ale Științei Bacău au disputat cel de-al patrulea turneu al Seriei A din Divizia Juniori U15 de volei feminin.

Sportivele antrenate de Crina Bălțatu au obținut și primul punct din acest sezon, chiar în ultimul meci al turneului disputat în acest weekend la Iași, contra celor de la ACS Skyline.

În primele două meciuri, băcăuancele au pierdut, scor 3-0, în fața echipelor ACS H.V. Junior Iași și CSȘ „Unirea” Iași.

Pentru echipa de volei feminin U15 a Științei Bacău urmează turneul al V-lea, ultimul din acest sezon. Acesta este programat pentru perioada 1-3 martie 2024 și se va desfășura la Bacău.

.

Rezultatele Științei Bacău U15 în Turneul al IV-lea:

CS Știința Bacău – ACS H.V. Junior Iași 0-3
CSȘ „Unirea” Iași – CS Știința Bacău 3-0
CS Știința Bacău – ACS Skyline Iași 2-3.

.

Celelalte rezultate:

CSȘ „Unirea” Iași – ACS Skyline Iași 2-3
ACS Skyline Iași – ACS H.V. Junior Iași 0-3
ACS H.V. Junior Iași – CSȘ „Unirea” Iași 3-0.

.

Clasament:

  1. ACS H.V. Junior Iași, 9 meciuri jucate, 9 victorii, setaveraj 27-0, 27 puncte
  2. CSȘ Botoșani, 9 meciuri jucate, 7 victorii, 2 înfrângeri, setaveraj 21-6, 21 p.
  3. ACS Skyline Iași, 9 meciuri jucate, 5 victorii, 4 înfrângeri, setaveraj 15-17, 13 p.
  4. CSȘ „Unirea” Iași, 12 meciuri jucate, 3 victorii, 9 înfrângeri, setaveraj 12-27, 10 p.
  5. CS Știința Bacău, 9 meciuri jucate, 9 înfrângeri, setaveraj 2-27, 1 p.