VOLEI MASCULIN | „Studenții” țintesc încheierea Seriei Vest pe primul loc!

De vineri, 1 martie, până duminică, 3 martie, CS-CSȘ Știința Bacău va găzdui Turneul al IV-lea din Seria Vest a Diviziei A1 de volei masculin. Acesta va fi ultimul turneu la care echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu și Ionuț Vasluianu va participa în faza regulată a competiției.

CS-CSȘ Știința Bacău va întâlni, în ordine, CS ProVolei Arad (vineri, ora 17.00), Pro Volley Oradea (sâmbătă, ora 17.00) și CS Vâlcea 1924 (duminică, ora 13.00). Meciurile vor avea loc la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău.

Dacă vor obține minimum șapte puncte, iar cel puțin unul dintre acestea în fața celor de la Pro Volley Oradea, locul secund, băcăuanii vor fi siguri de clasarea pe primul loc în Seria Vest. Aceasta deși CS-CSȘ Știința Bacău va sta în Turneul al V-lea, ultimul, găzduit de CS Vâlcea 1924, în perioada 22-24 martie.

„Studenții” sunt calificați deja matematic la turneul de promovare în Divizia A1, ce va avea loc între 19 și 21 aprilie. Calificarea a fost obținută în urma rezultatelor obținute în Turneul al III-lea, la Zalău.

Programul Turneului al IV-lea:

Vineri, 1 martie 2024
Ora 17.00: CS Știința Bacău – CS ProVolei Arad
Ora 19.00: ACS Pro Volley Oradea – CS Vâlcea 1924

Sâmbătă, 2 martie 2024
Ora 17.00: CS Știința Bacău – ACS Pro Volley Oradea
Ora 19.00: CS Vâlcea 1924 – CS ProVolei Arad

Duminică, 3 martie 2024
Ora 10.30: ACS Pro Volley Oradea – CS ProVolei Arad
Ora 13.00: CS Știința Bacău – CS Vâlcea 1924.

Clasamentul Seriei Vest:

  1. CS-CSȘ Știința Bacău, 9 meciuri jucate, 8 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 26-9, 23 puncte
  2. ACS Pro Volley Oradea, 6 meciuri jucate, 4 victorii, 2 înfrângeri, setaveraj 14-9, 12 p.
  3. SCM Zalău, 9 meciuri jucate, 4 victorii, 5 înfrângeri, setaveraj 17-19, 11 p.
  4. CS ProVolei Arad, 6 meciuri jucate, 1 victorie, 5 înfrângeri, setaveraj 9-17, 5 p.
  5. CS Vâlcea 1924, 6 meciuri jucate, 1 victorie, 5 înfrângeri, setaveraj 5-17, 3 p.